Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 21 februarie – 6 martie 2025, 19 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 37 de milioane de lei.
Astfel, în perioada 21 februarie – 6 martie 2025, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au pus în aplicare 176 de mandate de percheziție domiciliară și 39 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive față de 8 persoane.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 37.802.445 de lei.
Totodată, au fost indisponibilizate 297.250 de țigarete, 300 de litri de alcool, 200.880 de lei, 2.150 de euro, precum și alte bunuri, în valoare de 379.648 de lei.
Exemple:
- La data de 6 martie 2025, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București (9) și în județele Bihor (1), Bistrița-Năsăud (2), Brașov (1), Constanța (20), Cluj (1), Harghita (2), Neamț (1), Timiș (2), Vâlcea (1) și Vrancea (2).
Activitățile s-au desfășurat la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile/reședințele persoanelor implicate în activitatea infracțională într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzute și oferirea de dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție ale acestora, inclusiv în mediul digital.
Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2021-2025, 25 de agenți economici specializați în activități de proiectare/design/arhitectură/construcții ar fi utilizat fără drept/ar fi piratat un program informatic tip software, pentru calculator, înregistrat în domeniul arhitectură și inginerie.
Prejudiciul cauzat titularului drepturilor de proprietate intelectuală este estimat la 750.000 de euro.
La activități au participat și polițiști din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din inspectoratelor de poliție Bihor, Constanța, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Harghita, Neamț, Timiș, Vâlcea și Vrancea, însoțiți de specialiști criminaliști din cadrul I.G.P.R. – Institutul Național de Criminalistică și structurilor județene de profil.
- La data de 4 martie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în vederea destructurării unei rețele infracționale specializată în falsificarea unor documente de angajare, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și fals în declarații.
Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, din anul 2023 și până în prezent, 15 persoane fizice ar fi indus în eroare reprezentanții Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, a județului Argeș și a județului Teleorman și ar fi beneficiat, în mod ilegal, de indemnizații pentru creșterea copilului, solicitate în baza O.U.G. nr.111/2010, prin depunerea la dosarele de acordare a unor documente de angajare false care atestă în mod fictiv locul de muncă, perioada prestată, funcția și remunerația primită.
În baza acestor documente, beneficiarii ar fi primit în mod ilegal indemnizații cuprinse între 4.000 și 6.500 de lei/lună, prejudiciind astfel bugetul agențiilor locale de plăți și inspecție socială cu aproximativ 1.100.000 de lei.
La activități au participat și polițiști ai serviciilor de investigare a criminalității economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
- La data de 6 martie a.c., Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, a pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Activitățile au urmărit documentarea activității infracționale în domeniul serviciilor funerare, prejudiciul estimat până în prezent fiind de aproximativ un milion de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Târgu Mureș, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului Logistic și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro