Lumina cunoașterii și culturii trebuie să ajungă deplin și în mediul rural!
Când ministrul Spiru Haret a inițiat reforma educației, care a rămas ca punct de reper în istoria reformelor educației în țara noastră, copiii României nu doar că erau în număr majoritar la țară, dar erau și concentrați în grupuri mai mari, astfel încât s-au putut gândi mecanismele și intervențiile educaționale de calitate care să ducă relativ rapid la emanciparea unor generații și, prin ele, la emanciparea țării.
Acum, deși avem încă un număr mare de copii în mediul rural, aceștia sunt fragmentați în grupuri mici, ceea ce, fără să le anuleze, complică intervențiile educaționale de calitate. Cu toate acestea, și inteligența și creativitatea acestor copii, cu nimic mai prejos, trebuie să primească o șansă la o educație adecvată.
Am convingerea că acest lucru se poate face investind mai mult și mai eficient în modelul actual – și o facem prin programe de infrastructură educațională, transport, masă sănătoasă, reducerea învățămân-tului simultan etc., căutând și aplicând în același timp, în mod obligatoriu, modele alternative mai eficiente. Un astfel de model ar putea fi reprezentat de „campusurile rurale”, unde, cu mijloace moderne de transport, ar putea fi concentrați copiii de pe o anumită arie georgrafică, putându-se astfel asigura educație de calitate prin profesori buni, infrastructură educațională, cămin și cantină etc.
Un alt model ar putea fi reprezentat de „școala hibridă”, în care clasele online să aducă împreună copii din zone diferite ale țării, cu profesori foarte buni, consolidarea cunoștințelor și formarea competențelor adecvate fiind asigurată de facilitatorii locali care să deruleze apoi activități față-în-față, printr-un orar adaptat zonei și condițiilor concrete din zona rurală respectivă.
Există, cu siguranță, și alte modele, pe care le vom identifica și analiza cu prioritate, deoarece următoarea componentă a reformei în educație va viza învățământul rural, pentru a da, dacă nu aceeași șansă, măcar una apropiată și celeilalte jumătăți de țară.
Vă urez mult succes în desfășurarea și valorificarea evenimentului de la Brașov și vă felicit pentru implicarea reală în sprijinirea învățământului, a copiilor și a profesorilor din ruralul românesc, așteptând și din partea dumneavoastră contribuții concrete la îmbunătățirea modelului actual prin care facem educație în mediul rural și/sau modele noi prin care să se poată regândi acest învățământ pe linia incluziunii și calității.
Vă asigur că, dacă aceste modele și sugestii vor ajunge la cabinetul Ministrului Educației și Cercetării, ele vor fi analizate și, în măsura posibilităților și resurselor noastre, le vom implementa împreună.
Cu prețuire,
Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID,
Ministrul Educației și Cercetării
–
Sursa – MINISTERUL EDUCAŢIEI – www.edu.ro