Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a avut astăzi, 19 februarie 2025, o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, E.S. domnul Giles Matthew Portman, în cadrul căreia au fost discutate aspecte specifice cu privire la stadiul cooperării judiciare bilaterale.
Au fost purtate discuții vizând, printre altele, operativitatea schimbului de documente din cadrul procedurilor de cooperare judiciară între România și Regatul Unit, condițiile de detenție existente în penitenciare, dar și măsurile de combatere a unor fenomene infracționale, precum traficul de persoane.
Totodată, înalții oficiali au adus aprecieri față de strânsa colaborare româno-britanică în materia cooperării judiciare bilaterale, mai ales prin contribuția magistraților de legătură din cele două state.
Relația de colaborare, bazată pe încredere reciprocă și dialog constructiv, atât în format bilateral, cât și tripartit, împreună cu Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust), a contribuit semnificativ la dezvoltarea cooperării judiciare și la adoptarea soluțiilor potrivite, în fiecare situație dată.
Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a salutat contribuția Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, în menținerea unei relații de excelentă colaborare interinstituțională, susținând, totodată, importanța continuării dialogului, prin stabilirea unor întâlniri și contacte directe, în vederea consolidării cooperării în materie judiciară.
–
Sursa – MINISTERUL JUSTIȚIEI – www.just.ro