Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a avut marți, 25 februarie, o întâlnire cu președintele Asociației Școlilor Particulare (ASP), Christian Comșa, pentru a discuta despre rolul învățământului particular și confesional în România, precum și despre reformele necesare pentru un sistem educațional mai echitabil și eficient. La întâlnire a participat și Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar.
Cu acest prilej, a fost subliniată importanța colaborării între instituțiile de învățământ particulare și cele publice pentru a împărtăși expertiză și bune practici în domenii esențiale, precum curriculumul, guvernanța școlară, dezvoltarea carierei didactice și mentoratul profesorilor.
Printre principalele teme discutate s-au numărat:
-
Aprecierea pentru flexibilitatea proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal, element care permite:
-
o mai bună adaptare a procesului educațional la profilul elevilor și la cerințele societății moderne;
-
promovarea unui sistem educațional bazat pe opțiuni și nevoi reale, evitând aplicarea rigidă a unor structuri standardizate;
-
- Inițiative educaționale strategice, precum programele ASP „Masă și Clasă” – Ghidul Alimentației Sănătoase pentru școli și grădinițe, LifeLab – educație financiară), dar și proiectele europene privind incluziunea copiilor cu dizabilități, inteligența artificială în educație și leadership-ul educațional.
De asemenea, a fost explorată posibilitatea promovării unei componente de cultură românească (limbă/istoria/geografie) în curriculumul școlilor internaționale și înregistrarea tuturor copiilor din școlile internaționale în sistemul electronic al ministerului.
Ministerul Educației și Cercetării își reafirmă angajamentul de a colabora cu toți actorii din domeniul educației pentru a dezvolta politici care să asigure un sistem educațional echilibrat, modern și orientat spre viitor.
–
Sursa – MINISTERUL EDUCAŢIEI – www.edu.ro