Marți, 21 ianuarie 2025, s-a desfășurat, la București, cea de-a patra reuniune a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT Romania – Ucraina 2021-2027.
Reuniunea a avut drept scop prezentarea, de către Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a rezultatelor obținute la finalul procesului de selecție pentru cele trei apeluri de proiecte lansate până în prezent, respectiv aprobarea listei proiectelor standard selectate (în valoare de 17,13 milioane de euro) și a celor aflate pe lista de rezervă. Totodată, Comitetul de Monitorizare a luat decizia de a suplimenta alocările pentru apelurile lansate până în prezent, cu fondurile rămase disponibile la nivelul programului, astfel încât să se poată finanța un număr cât mai mare de proiecte de pe listele de rezervă.
În cadrul reuniunii au fost luate și decizii privind viitorul apel de proiecte, care va viza domeniile: educație, buna guvernanță și managementul frontierei, iar ghidul aplicantului va fi publicat în consultare publică în perioada imediat următoare.
La întâlnire au participat reprezentanții autorităților publice locale și regionale din județele și oblasturile care fac parte din aria programului, reprezentanții Autorităților Naționale din cele două state și ai Comisiei Europene.
* * *
Comitetul de Monitorizare (CM) este format din reprezentanţi ai autorităţilor locale, regionale şi centrale din statele participante la program. Fiecare țară participantă are drepturi egale de vot, indiferent de numărul reprezentanților desemnaţi. Comitetul de Monitorizare urmăreşte desfăşurarea programului, examinează toate problemele care afectează performanța acestuia, având posibilitatea de a emite recomandări către Autoritatea de Management în ceea ce privește implementarea. Lucrările şi deciziile Comitetului de Monitorizare se bazează pe principiile transparenței, tratamentului egal, nediscriminării, obiectivității și concurenței loiale. Comitetul de Monitorizare aprobă criteriile de selecție a proiectelor şi este responsabil de procedurile de evaluare şi selecție aplicabile proiectelor care urmează să fie finanțate prin program.
Programul Interreg NEXT România-Ucraina este unul dintre programele de cooperare transfrontalieră finanțate de Uniunea Europeană cu un buget de 68 milioane de euro. Programul se adresează zonei aflate la frontiera dintre România şi Ucraina și are ca obiectiv dezvoltarea zonelor aflate de-a lungul frontierei, din ambele state participante, și de a consolida cooperare dintre acestea. Domeniile vizate de acest program sunt: sănătatea, educația, turismul și cultura, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei. Toate informațiile despre acest program pot fi consultate la www.ro-ua.net
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este Autoritate de Management pentru acest program de cooperare.
Publicat: 22/01/2025
–
Sursa – MINISTERUL DEZVOLTĂRII – www.mdlpa.ro
Comitetul de Monitorizare a aprobat proiectele standard care urmează să fie finanțate de Programul Interreg NEXT România-Ucraina
0:00
Distribuie acest articol