La data de 01.03.2025, jandarmi din cadrul DGJMB au depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, de cetățenie poloneză, în zona în care se desfășoară un protest autorizat, la care participă mai multe persoane, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător.
Facem precizarea că bărbatul în cauză se află sub măsura controlului judiciar și are ca obligații impuse să nu participe la manifestări sportive, culturale, ori alte adunări publice și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Secției 3 Poliție, cercetările fiind continuate din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “portul fără drept de obiecte periculoase”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro