Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în cadrul controalelor inopinate și nesistematice efectuate în zona de competență, aproximativ 700 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, ascunse în calele a două autocare.
În cursul nopții, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe DN5, două autocare, ce aparțin unor firme de transport persoane, conduse de doi cetățeni turci.
Cu ocazia efectuării controlului asupra mijloacelor de transport, colegii noștri au descoperit, ascunse printre bagajele aflate în calele autocarelor, 697 de bunuri, constând în parfumuri, produse cosmetice și încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute.
Deținătorii produselor susceptibile de a fi contrafăcute sunt doi pasageri – un român în vârstă de 27 de ani și un bărbat din Republica Moldova în vârstă de 20 ani.
Bărbații nu dețineau documente de proveniență pentru produsele transportate. Bunurile, estimate la o valoare totală de 209.950 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro