Angajații Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizați, la nivel național, pentru asigurarea ordinii publice și a intervențiilor în situații de urgență, în ultimele zile de minivacanță.
O atenție deosebită este acordată manifestărilor religioase ocazionate de Sărbătorirea Botezului Domnului, la care este preconizată prezența a peste 200.000 de persoane. Din punct de vedere al numărului de participanți, cele mai importante manifestări religioase vor avea loc la Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi. Angajații MAI sunt prezenți pentru descurajarea faptelor nelegale favorizate de aglomerație și pentru a asigura intervenția în sprijinul cetățenilor, inclusiv în cazul unor urgențe medicale.
În ultimele 24 de ore:
Peste 29.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale 505 de conducători auto scoși din trafic reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți 1.333 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență |
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:
- prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
- creșterea gradului de siguranță rutieră;
- acordarea asistenței medicale de urgență;
- supravegherea și controlul frontierei de stat.
Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 3.911 de evenimente:
- ordine publică: 2.373
- situații de urgență: 1.538
Ordine și siguranță publică |
- Posibile infracțiuni semnalate: 643
- Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 117 care au săvârșit 121 de fapte penale
- Persoane urmărite depistate: 14
- Persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive: 18
Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Verificări cu aplicația eDAC |
În ultimele 24 de ore, 29.266 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Alerte semnalate de eDAC: 25
Exemple:
- Persoane urmărite: 2
- Persoane dispărute: 3
- Persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară: 1
- Obiecte căutate: 5
Siguranță rutieră |
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 505 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Exemple:
- Conducerea sub influența alcoolului: 41
- Conducerea sub influența substanțelor interzise/drogurilor: 9
De asemenea, au fost depistate în trafic 10 persoane care nu dețineau permis de conducere.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 196 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 196 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Traficul la frontiere |
3.530 de polițiști de frontieră, din care 2.408 la supravegherea frontierei și 822 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere, au acționat cu 949 mijloace de mobilitate.
Reamintim că în urma aderării României la spațiul Schengen, persoanele pot călători pe cale terestră, aeriană sau maritimă către sau dinspre alte state membre Schengen fără a face controlul de frontieră.
Astfel, în punctele de trecere de la frontiera externă, pe sensul de intrare în țară, au fost supuse controalelor:
Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în țară:
- 45.142 de persoane
- 9.321 de mijloace de transport
Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate:
- 44.000 de persoane
- 8.623 de mijloace de transport
În urma controalelor efectuate au rezultat:
- cetățeni străini respinși la intrare: 23
- cetățeni respinși la ieșire: 7
Au fost constatate 17 de infracțiuni și s‐au aplicat 37 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei.
Concluzie: Activitatea la frontiere a fost intensă, cu un număr mare de persoane și vehicule controlate, contribuind la securitatea națională și protejarea graniței externe a Uniunii Europene.
Reamintim că în contextul aderării României la spațiul Schengen, persoanele pot călători pe cale terestră, aeriană sau maritimă către sau dinspre alte state membre Schengen fără a face controlul de frontieră.
Situații de urgență |
- Misiuni de asistență medicală: 1.333
- Misiuni de stingere incendii: 58
- Misiuni de descarcerare: 2
- Persoane salvate: 8
Concluzie: Intervențiile rapide ale pompierilor și salvatorilor au prevenit tragedii și au salvat vieți.
Aviație |
8 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:
- misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D;
- zboruri de instrucție și de verificare aeronave;
- misiuni de monitorizare a traficului rutier.
Misiunile aero-medicale și de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 15 persoane.
Imigrări |
- Permise de ședere pentru protecția temporară:528, din care 16 în ultimele 24 de ore
- Grad total de ocupare al centrelor de cazare IGI: 15,1%
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro