Marți, 1 octombrie 2024, autoritățile Programului Interreg IPA România-Serbia, alături de peste 100 de invitați din Serbia și România, au sărbătorit Ziua Cooperării Interreg 2024, la Cetatea Fetislam din Kladovo, Republica Serbia.
Evenimentul a evidențiat spiritul cooperării Interreg prin prezentarea rezultatelor proiectelor româno-sârbe finanțate în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră ale Uniunii Europene. Unul dintre aceste rezultate concrete a fost chiar Cetatea Fetislam, restaurată cu sprijinul fondurilor europene, aceasta oferind un cadru simbolic pentru această sărbătoare.
Momentele cheie ale evenimentului au inclus:
Turul ghidat al Cetății Fetislam: oaspeții au beneficiat de un tur ghidat al fortăreței, explorând istoria sa bogată.
Târgul Proiectelor Transfrontaliere, amplasat în cadrul Centrului pentru Vizitatori, unde au fost prezentate materiale informative privind proiectele inovative finanțate în zona de graniță.
Consultarea publică privind spre viitorul cooperării transfrontaliere post-2027 a rezultat în completarea chestionarelor de către 50 de cetățeni care și-au exprimat ideile și viziunea pentru regiune.
Spectacole tradiționale: pentru celebrarea legăturilor culturale puternice dintre români și sârbi, tinerii de pe ambele maluri ale Dunării au prezentat dansuri tradiționale: trupele Danubius din Drobeta Turnu Severin și Polet din Kladovo.
Concert live: ziua s-a încheiat cu un concert al trupei Pretty Loud.
Ziua Cooperării Interreg este sărbătorită anual în jurul datei de 21 septembrie, ca parte a unei campanii paneuropene, coordonată de Interact și implementată de Programele Interreg și partenerii acestora. Campania își propune să apropie cooperarea transfrontalieră de cetățeni, evidențiind beneficiile pe care le aduce comunităților locale.
Tema acestui an, „Valorile Uniunii Europene care depășesc granițele,” ne-a invitat să reflectăm asupra impactului granițelor în trecut și asupra progreselor făcute pentru eliminarea barierelor pentru cetățenii Uniunii Europene în a călători, a studia sau a lucra.
Publicat: 02/10/2024
–
Sursa – MINISTERUL DEZVOLTĂRII – www.mdlpa.ro