În această săptămână, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a luat trei decizii fundamentale pentru protecția românilor, prin combaterea pseudoștiinței și a manipulărilor:
-
A realizat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului pentru un Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online, care va fi diseminat și discutat în cadrul școlilor/universităților din țară. Astfel, îi încurajăm pe decidenții din educație-cercetare să popularizeze acest ghid în grupurile elevilor/studenților, aparținătorilor acestora și ale personalului din educație-cercetare și să protejăm imaginea/demnitatea personală și umană în general.
-
Ca urmare a unei întâlniri cu reprezentanții TikTok România, s-a stabilit inițierea unui parteneriat în cadrul căruia se vor realiza o serie de activități educaționale de promovare a științei și de control al pseudoștiinței, inclusiv de a crea pe platforma TikTok spații educaționale sigure, controlabile și stimulative pentru copii (singuri și/sau alături de părinți și profesori) și adulți.
-
Pornind de la discuțiile preliminare avute în luna februarie a acestui an cu Vicepreședinta Comisiei Europene, doamna Roxana Mînzatu, ministrul Daniel David și-a exprimat interesul pentru a iniția două acțiuni la nivel european prin care:
1. educația-știința să pătrundă mai puternic în social media,
2. ocupațiile/profesiile existente să fie corect prezentate cetățenilor europeni.
Ministrul Daniel David declară:
„Potențialul intelectual (de inteligență/creativitate) al românilor este comparabil cu al oricărei națiuni din țările mai dezvoltate. Dar acesta trebuie trecut prin educație pentru a-l valorifica în beneficiul națiunii și pentru a-i proteja pe oameni de irosirea/distorsionarea acestuia prin contaminarea cu pseudoștiință și pseudoreligie. Prin reformele începute (ex.: planurile-cadru pentru învățământ liceal) regândim educația în școli, acolo unde ne aducem copiii, iar prin aceste demersuri ducem și educația/știința la copii, în mod nonformal și/sau în afara școlii. În această manieră, educația nu mai este doar calea regală spre succesul social, ci devine și principalul mecanism de protecție și valorificare a calităților umane pe care le avem!”
În continuare, ministrul Daniel David punctează:
„Văd cu mare tristețe în spațiul public prea mulți tineri și seniori români inteligenți, copleșiți însă de manipularea pseudoștiinței/pseudoreligiei, exprimată în agresivitate și (adesea) în comportamente nedemne pentru un om (formula zbierată «Bă!» este de cele mai multe ori o marcă în acest sens). M-aș bucura ca educația să le redea șansa de a-și folosi potențialul bun pe care îl au în roluri prosociale. De asemenea, văd pe unele rețele de socializare tineri din alte țări care exemplifică aspecte educațional-științifice (ex.: exerciții interesante de matematică), în timp ce la noi, tinerii cu același potențial ajung să exprime prea des lucruri caraghioase și/sau nedemne pentru un om. Sper din nou ca educația să le redea șansa să-și folosească potențialul bun pe care îl au. De aceea am inițiat astfel de demersuri educațional-științifice: pentru a întări și/sau a recupera potențialul, respectiv demnitatea umană. Educația este aici pentru toți cei care o caută!”
–
Sursa – MINISTERUL EDUCAŢIEI – www.edu.ro