Astăzi, 10 martie a.c., Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, s-a întâlnit cu reprezentanții Băncii Mondiale în România pentru a purta discuții cu privire la portofoliul de proiecte care vizează investițiile din domeniul justiției, în prezent și în următorii cinci ani.
Astfel, zona investițională din domeniul justiției pentru următoarea perioadă, are în componență 3 proiecte principale, care vor fi realizate cu sprijinul Băncii Mondiale, acestea având următoarea structură generală:
1. Proiectului de Îmbunătățire a Serviciilor Judiciare (PISJ):
Până în prezent au fost semnate contracte pentru aproximativ toată valoarea acordului de finanțare, în valoare cumulată de aprox. 59,025 mil. Euro din cele 60 mil. euro (98,37%), în cadrul cărora au fost cheltuiți efectiv 49,7 mil. Euro (82,85%) până la momentul actual.
Restul sumelor contractate anterior vor fi cheltuite până în 30 noiembrie 2025, în esență, pentru continuarea lucrărilor la noul sediu al Judecătoriei Târgu Neamț (progres fizic actual 52%), continuarea proiectării aferente sediilor judecătoriilor Corabia, Calafat și sediului Tribunalului Sibiu, precum și continuarea micro lucrărilor necesare pentru refacerea rețelelor de comunicații Local Area Network (LAN) la sediile a 37 de instanțe din toată țara, grupate în 6 loturi.
În eventualitatea în care, din motive obiective, o parte dintre activitățile de mai sus nu se vor finaliza până la 30 noiembrie 2025, acestea vor fi preluate la finanțare până la finalizare în cadrul proiectului nr. 2 de mai jos.
2. Proiectul „Consolidarea bazelor pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor judiciare”, aflat în derulare, având ca dată de finalizare luna decembrie 2030, cu o valoare de finanțare de 100 milioane Euro:
Până în prezent au fost semnate contracte în valoare cumulată de aprox. 0,37 mil. Euro din cele 100 mil. euro (0,37%), aproximativ 35 mil. Euro se află în curs de contractare (licitații publice internaționale în derulare sau în pregătire documentații) și au fost cheltuiți efectiv 0,02 mil. Euro (0,02%) până la momentul actual.
Prin acest proiect se vor putea realiza până în luna decembrie 2030, următoarele:
– sedii moderne pentru Judecătoriile Calafat, Corabia, Filiași, Șimleu Silvaniei, Vălenii de Munte, Oravița și Tribunalul Sibiu;
– micro lucrări necesare pentru refacerea rețelelor de comunicații Local Area Network (LAN) la sediile a 93 de instanțe din toată țara;
– continuarea proiectării Cartierului pentru Justiție;
– arhivarea și digitizarea arhivei pasive a Tribunalului București;
– variate măsuri de sprijin în domeniul asistenței judiciare și extrajudiciare, inclusiv posibilitatea creării unei noi profesii în România (parajuristul comunitar), model similar întâlnit în alte state europene (Olanda, Danemarca, Norvegia, Republica Moldova) dar și de pe alte continente (Canada, Noua Zeelandă).
3. Pregătirea Proiectului „Cartierul pentru Justiţie”, aflat în etapa de proiectare la faza efectuării Studiului de fezabilitate și derulare a exproprierii:
Până în prezent au fost semnate contracte pentru aproximativ toată valoarea acordului de finanțare, în valoare cumulată de aprox. 2,44 mil. USD din cele 2,5 mil. USD (97,58%), în cadrul cărora au fost cheltuiți efectiv 2,02 mil USD (80,8%) până la momentul actual.
Cu aceste fonduri în perioada 2020-2024, a fost elaborat și avizat complet Studiul de fezabilitate (care reprezintă 50% grad de maturitate a documentației complete de proiectare care se va folosi în execuția lucrărilor) și a fost pregătit inclusiv proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții „Cartierul pentru Justiție”.
Restul sumelor contractate anterior vor putea fi cheltuite până în 30 noiembrie 2025 (cu posibilitatea de prelungire cu 1 an), în esență, pentru derularea efectivă a exproprierii și pentru refacerea documentației cadastrale și a cărților funciare post expropriere.
Există și alte priorități, conexe Cartierului pentru Justiție, care vor continua în anii 2025-2026.
Acestea vizează continuarea negocierilor cu Banca Mondială și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, în vederea finanțării lucrărilor civile aferente Cartierului pentru justiție, printr-un proiect și acord de împrumut distincte, estimate la o valoare totală de 926 mil. Euro la care se va adaugă și contribuția României de aproximativ 385 mil. Euro.
–
Sursa – MINISTERUL JUSTIȚIEI – www.just.ro