Astăzi, 28 februarie 2025, la sediul Curții de Apel Târgu Mureș, a avut loc prezentarea Bilanțului de activitate al instituției, din cuprinsul anului 2024.
La eveniment a participat domnul Ion-Claudiu Teodorescu, secretar general adjunct în Ministerul Justiției, care a transmis, celor prezenți, mesajul Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu:
„Stimată doamnă judecător Ioana Delia Lucaci, Președintă a Curții de Apel Târgu Mureș,
Stimată doamnă judecător Andreea Ciucă, Vicepreședintă a Curții de Apel Târgu Mureș,
Stimați reprezentanți ai conducerii instanțelor de pe raza Curții de Apel Târgu Mureș,
Doamnelor și domnilor judecători,
Onorați invitați,
Încep prin a vă mulțumi pentru invitația la prezentarea Bilanțului de activitate al Curții de Apel Târgu Mureș, pentru anul 2024.
Este un bun prilej pentru a vă transmite sincere felicitări, atât pentru realizările deosebite pe care le-ați avut în cuprinsul anului trecut, cât și pentru determinarea, profesionalismul și eforturile pe care le faceți constant pentru a asigura integritatea și calitatea actului de justiție.
Anul 2024 nu a fost un an ușor, iar nenumăratele provocări și-au găsit rezolvarea printr-o excelentă poziționare față de cel mai solid argument și, totodată, un principiu care stă la baza dreptății, acela de a pune mereu pe primul loc interesul general al unei societăți în care, Justiția, ca serviciu public, este înfăptuită de fiecare dată în slujba cetățenilor.
Sistemul judiciar din România are nevoie de o consolidare cât mai rapidă. În acest sens, prioritățile mandatului meu de Ministru al Justiției sunt foarte clare și vizează trei direcții principale.
În primul rând, este nevoie de o degrevare a sarcinilor individuale, excesive în acest moment, prin suplimentarea schemelor de personal, atât în rândul magistraților, cât și al grefierilor. Alături de actorii principali ai sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General, Ministerul Justiției va identifica și va implementa cele mai bune soluții pentru rezolvarea deficitului de personal.
Strict necesară și prioritară este și continuarea investițiilor la nivelul întregului sistem judiciar. Obiectivele de investiții, atât cele realizate în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, cât și cele realizate din bugetul propriu al Ministerului Justiției, vizează dezvoltarea, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii sediilor instanțelor de judecată, pentru a fi asigurat un cadru tehnico-material specific și un climat potrivit, necesar desfășurării activității judecătorești la standardele dorite.
Totodată, în calitate de Ministru al Justiției, voi rămâne ferm orientat în direcția digitalizării sistemului judiciar.
Importanța implementării unor soluții digitale la nivelul activității judecătorești este de necontestat. Doresc să exemplific prin proiectele aflate în curs de derulare, care presupun dezvoltarea unor sisteme integrate pentru înregistrarea audio în sălile de judecată, precum și a componentelor de transcriere automată, „speech2text”, care vor îmbunătăți activitatea la nivelul instanțelor de judecată și vor avea un rol esential în creșterea gradului de transparență și facilitarea accesului la justiție.
Astfel, împreună cu întreaga echipă din minister și alături de toți colaboratorii noștri, vom continua să ne implicăm activ pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, în vederea realizării tuturor condițiilor prielnice pentru înfăptuirea justiției la înalte standarde.
În luna ianuarie a acestui an, am avut o întrevedere cu reprezentanții conducerii Companiei Naționale de Investiții, în cadrul căreia am analizat împreună stadiul obiectivelor de investiții aflate în derulare. Exemplific prin obiectivul de investiții care vizează reparații capitale la sediul comun al Tribunalului Harghita și Judecătoriei Miercurea Ciuc, obiectiv aflat pe lista Companiei Naționale de Investiții, pentru care urmează demararea procedurilor de achiziții pentru atribuirea contractului de prestări servicii, în vederea elaborării studiului DALI. Totodată, am alocat sumele necesare pentru finalizarea expertizei tehnice și studiilor solicitate de Compania Națională de Investiții, pentru ca acest obiectiv de investiții să își atingă scopul.
După cum bine știm, în cuprinsul anului 2024, Ministerul Justiției a alocat fonduri de peste 1.000.000 de lei, sume necesare pentru investiții la sedii de instanță din raza de activitate a Curții de Apel Târgu Mureș.
Doresc să menționez faptul că am reușit să finalizăm lucrările de investiții de la Judecătoria Toplița, am modernizat centralele de telefonie de la Judecătoriile Târnăveni și Reghin, precum și instalația pentru detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendiu la Tribunalul Mureș.
În încheiere, îmi exprim disponibilitatea la dialog deschis și constructiv care, de fiecare dată, va avea scopul identificării celor mai potrivite soluții, în realizarea obiectivelor comune.
Vă felicit încă o dată pentru rezultatele bune obținute în activitatea din anul 2024 și vă urez mult succes pe mai departe!
Vă mulțumesc!”
–
Sursa – MINISTERUL JUSTIȚIEI – www.just.ro