București, 20 februarie 2025 – Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna ianuarie a anului 2025, mai multe decizii de sancționare, precum și o serie de măsuri aplicabile unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente.
PIAȚA ASIGURĂRILOR
Vector Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (13) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.
Oxigen Insurance – Broker de Asigurare S.R.L. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (13) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.
Comisasig Broker de Asigurare S.R.L. a fost sancționată cu interzicere temporară a exercitării activității de distribuție și cu amendă în cuantum de 9.800 lei fiind astfel încălcate:
- prevederile art. 4 alin. (5) lit. b) pct. (ii) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări;
- 4 alin. (12) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (18) și (19) din Norma ASF nr. 23/2021 privind pregătirea profesională a distribuitorilor de asigurări și reasigurări;
- 4 alin. (9) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări;
- 22 alin. (1) raportat la prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări;
- 2 alin. (1) din Norma ASF nr. 9/2020 privind încheierea exerciţiului financiar pentru entităţile din domeniul asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 26 alin. (8) lit. a) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.
Rom Insurance Broker de Asigurare S.R.L. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (13) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.
PIAȚA DE CAPITAL
Perseus Fintech S.A.
Sancționarea cu amendă în valoare de 53.455 lei a societății Perseus Fintech S.A. pentru:
- nerespectarea obligației instituite prin Decizia ASF nr. 940/13.09.2024;
- nerespectarea obligației de a răspunde solicitărilor ASF;
- nerespectarea obligației de publicare a Raportului financiar semestrial aferent semestrului I 2024.
Instituirea în sarcina societății Perseus Fintech S.A. a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării pe website-ul operatorului de sistem și transmiterii la ASF a Raportului financiar semestrial aferent semestrului I 2024, cu toate elementele componente, în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului individual.
Raiko Transilvania S.A.
Sancționarea cu amendă în valoare de 59.850 lei a societății Raiko Transilvania S.A. pentru:
- nerespectarea obligației instituite prin Decizia ASF nr. 769/30.07.2024;
- nerespectarea obligației de publicare a Raportului financiar semestrial aferent semestrului I 2024.
BRD-Groupe Société Générale S.A., în calitate de depozitar al activelor fondurilor de investiții administrate de SAI Star Asset Management S.A., SAI Atlas Asset Management S.A., STK Financial AFIA S.A. și BT Asset Management SAI S.A., are în sarcină instituirea unui plan de măsuri.
Principalele situații identificate cu ocazia controlului au vizat aspecte operaționale (unele erori operaționale în procesul de întocmire a situațiilor detaliate a investițiilor).
PENSII PRIVATE
NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.
- Doamna Mihaela Botezatu, în calitate de Coordonator al Departamentului Plăți, Reclamați și Raportare în cadrul NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei pentru identificarea unor deficiențe în procesele operaționale.
- Doamna Florina – Mihaela Decei, în calitate de Coordonator al Departamentului Contabilitate Financiară și Raportări în cadrul NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei pentru identificarea unor deficiențe în procesele operaționale.
- Domnul Cornel Ianache, în calitate de Coordonator al Departamentului Administrare Pensii și Gestiune Documente în cadrul NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei pentru identificarea unor deficiențe în procesele operaționale.
- Instituirea în sarcina NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A. a unui plan de măsuri.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
–
Sursa – AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ – www.asfromania.ro