În fiecare an, 25 octombrie marchează „Ziua Europeană a Justiției Civile”, urmare a instituirii acesteia în anul 2003 printr-o inițiativă comună a Consiliului Europei și Uniunii Europene.
Este un bun prilej pentru a reflecta asupra necesității de protejare a valorilor sistemului judiciar, de a acționa în vederea îmbunătățirii contextului actual prin facilitarea accesului la asistență judiciară și reducerea sarcinilor excesive de lucru la nivelul instanțelor și parchetelor și nu în ultimul rând, de a informa și promova în rândul justițiabililor drepturile care le sunt garantate și protejate la nivel naţional şi european, un aspect extrem de important care reprezintă principalul obiectiv al tuturor instituţiilor judiciare.
În acest context, Ministerul Justiţiei contribuie activ la planificarea strategică și buna funcționare a sistemului judiciar, este constant preocupat de reglementările și îmbunătățirile cadrului normativ, asigură condițiile potrivite pentru înfăptuirea justiției ca serviciu public aflat în slujba societății și veghează la apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești.
„Ziua Europeană a Justiției Civile” reprezintă o oportunitate pentru sistemul judiciar de a-şi face cunoscută activitatea, dar şi un bun prilej pentru cetăţenii Europei de a se informa asupra felului în care funcţionează organele judiciare şi a modului în care se desfăşoară procedurile judiciare iar pe această cale, urăm un călduros ‘’La mulţi ani!’’ tuturor profesioniștilor din domeniu, magistrați, avocați, notari, executori, grefieri, consilieri juridici și le dorim mult succes în activitate!
–
Sursa – MINISTERUL JUSTIȚIEI – www.just.ro