Ministerul Justiției, prin Unitatea privind Protecția Victimelor, a procedat în premieră la punerea în aplicare a hotărârii instanței de judecată privind activarea mecanismului privind acordarea de compensanții financiare pentru victima unei infracțiuni de agresiune sexuală potrivit dispozițiilor prevăzute în Metodologia de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii aprobată de Guvernul României prin Hotărârea nr. 541 din 8 iunie 2023.
Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor din cadrul Tribunalului Iași a admis cererea formulată de către victima unei infracțiuni prevăzute la art. 21 din Legea nr. 211/2004, cu modificările și completările ulterioare, la data de 17 iulie 2024 și a acordat acesteia un voucher în valoare de 18.000 lei. Hotărârea a rămas definitivă prin necontestare la data de 8 august 2024.
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a înregistrat în ROARMIS această hotărâre judecătorească având ca obiect acordare unui avans din compensația pentru victimă.
Suma va fi folosită pentru acoperirea unor nevoi urgente de tipul: hrană, cazare, transport, medicamente.
Sumele pentru acordarea compensațiilor financiare provin din bugetul Ministerului Justiției, inclusiv din procentul alocat instituției din activele confiscate în procese penale, sume colectate de ANABI și distribuite anual prin intermediul Mecanismului Național de Susținere a Prevenirii Criminalității.
Procedura de obținere a voucherelor destinate victimelor infracțiunilor grave implică transmiterea unei cereri de acordare a unui avans din compensația financiară către Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor prevăzută de Legea nr. 211/2004 de la nivelul Tribunalului de domiciliu al victimei și îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de Legea nr. 211/2004, Legea nr. 318/2015 și HG nr. 541/2023.
Centrul de Mediere și Securitate Comunitară, organizație non-guvernamentală înrolată în mecanismul operațional, a realizat documentația și a sprijinit victima în demersurile întreprinse.
Detalii despre obținerea voucherelor sunt disponibile aici:
https://www.just.ro/informatii-de-interes-public/vouchere-victime/
https://www.youtube.com/watch?v=Q3t8BhBX5Xc&t=33s
Detalii despre programele de prevenire a criminalității, educație juridică și protecția victimelor finanțate de ANABI sunt disponibile aici:
https://anabi.just.ro/info/finantari-nerambursabile-asociatii-si-fundatii
–
Sursa – MINISTERUL JUSTIȚIEI – www.just.ro