La data de 22 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, au efectuat mai multe percheziții domiciliare, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, un bărbat, de 25 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină, către consumatori, din municipiul Sighetu Marmației.
Au fost efectuate 5 percheziții și au fost descoperite și ridicate 1.149 de doze LSD, comprimate ecstasy, substanță cristalină (3-CMC), aproximativ 90 de plicuri zip-lock, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 22 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor serviciilor de combatere a criminalității organizate Sălaj și Bistrița-Năsăud, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro