În ultimele 24 de ore:
Peste 34.600 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale 20 de persoane salvate 1.545 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență |
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:
- prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
- creșterea gradului de siguranță rutieră;
- acordarea asistenței medicale de urgență;
- supravegherea și controlul frontierei de stat.
Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.443 de evenimente:
- ordine publică: 2.656
- situații de urgență: 1.787
Ordine și siguranță publică |
- Posibile infracțiuni semnalate: 877
- Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 165 care au săvârșit 167 de fapte penale
- Persoane urmărite depistate: 15
- Persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive: 47
Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Verificări cu aplicația eDAC |
În ultimele 24 de ore, 34.606 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Alerte semnalate de eDAC: 55
Exemple:
- Persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară: 5
- Persoane urmărite: una
- Persoane căutate (dispărute): 3
- Obiecte căutate : 19
Siguranță rutieră |
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 340 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Exemple:
- Conducerea sub influența alcoolului: 41
- Conducerea sub influența substanțelor interzise/drogurilor: 10
De asemenea, au fost depistate în trafic 10 persoane care nu dețineau permis de conducere.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 229 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 229 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Traficul la frontiere |
3.342 de polițiști de frontieră, din care 2.315 la supravegherea frontierei și 766 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere de la frontiera externă a UE au acționat cu 913 mijloace de mobilitate.
Reamintim că în urma aderării României la spațiul Schengen, persoanele pot călători pe cale terestră, aeriană sau maritimă către sau dinspre alte state membre Schengen fără a face controlul de frontieră.
Astfel, în punctele de trecere de la frontiera externă, pe sensul de intrare în țară, au fost supuse controalelor:
- 37.263 de persoane
- 8.098 de mijloace de transport.
Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate:
- 34.276 de persoane
- 7.175 de mijloace de transport.
În urma controalelor efectuate au rezultat:
- cetățeni străini respinși la intrare: 20
- cetățeni respinși la ieșire: 3
Au fost constatate 29 de infracțiuni și s‐au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.318 lei.
Concluzie: Activitatea la frontiere a fost intensă, cu un număr mare de persoane și vehicule controlate, contribuind la securitatea națională și protejarea graniței externe a Uniunii Europene.
Situații de urgență |
- Misiuni de asistență medicală: 1.545
- Misiuni de stingere incendii: 61
- Misiuni de descarcerare: 3
- Persoane salvate: 7
Concluzie: Intervențiile rapide ale pompierilor și salvatorilor au prevenit tragedii și au salvat vieți.
Aviație |
10 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:
- misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D;
- zboruri de instrucție și de verificare aeronave;
- misiuni de monitorizare a traficului rutier.
Misiunile aero-medicale și de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 13 persoane.
Imigrări |
- Permise de ședere pentru protecția temporară: 188.731, din care 142 în ultimele 24 de ore
- Grad total de ocupare al centrelor de cazare IGI: 15,6%
Servicii publice pentru cetățeni |
Au fost eliberate 2.452 de permise de conducere și au fost înmatriculate 6.143 de vehicule.
De asemenea, 4.671 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere:
– 3.952 la proba teoretică
– 719 la proba practică
Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere, iar programarea pentru obținerea permiselor, înmatricularea de autovehicule și pentru eliberarea pașapoartelor se poate realiza on-line.
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro