În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice Maramureș, sub supravegherea și coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Baia Mare și în orașul Tăuții de Sus.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, privind comerțul cu produse de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Persoană de contact – Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș – Inspector de poliție Ardelean Mihaela – 0727228750.
–
Sursa – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – mai.gov.ro